Author Page

I am a general practitioner having worked in Romania and France, but I am also an article and book writer, loving to write articles on social problems, phylosophy, religion, motivational.

CUM SĂ NE aTINGEM SCOPUL ÎN VIAȚĂ ȘI SĂ NE ÎMBUNĂTĂȚIM VIEȚILE

De multă vreme, îmi dădea târcoale gândul scrierii unei mici cărți motivaționale, în felul în care înțeleg eu acest motivațional. Întrucât am văzut câtă cerere există pentru acest tip de cărți, mi-am spus că oamenii au nevoie să fie încurajați, uneori chiar duși de mână.

Dar, din propria mea viață, am înțeles că uneori, pentru a ne atinge un scop, e nevoie de mai mult decât atât: e nevoie să știm unele legi nescrise ale vieții și Divinității. Și, astfel a apărut această carte – mai mult o broșură – în care am sintetizat câteva informații extrem de simple, și care au fost verificate în practică.

Din păcate, Kindle Publishing a depublicat acest ebook atunci când a descoperit că este scris în română, întrucât la Kindle Publishing nu toate limbile au drept la publicare sub formă de ebook. Pretextul este acela că nu există condiții tehnice pentru a asigura lizibilitatea fiecărei limbi – deși, trebuie să spun că această carte apărea foarte bine în română, chiar și cu diacritice. Oricum, principalul este că nu am încă dreptul la ebook în română, iar în forma tipărită nu doresc eu, întrucât militez activ pentru protejarea puținilor copaci rămași pe această frumoasă planetă. Deci, aveți cartea doar aici, pe site, de unde o și puteți descărca gratuit

We all know that improving our lives is a ”full-time job”, and we cannot even take hollidays from that. But the good knews is that even a little improvement, or applying at least one small healthy principle oflife, will make wonders on long-term. Of course, the result may not be seen immediately, but it’s all a cumulative process, on the principle of the snowball. Being successful is not a mysterious and complex process, accessible only to a few. Being successful means only to discover what you can do, but you don’t know you can, cause you never tried. Being successful means, in fact, working to become your best version. Cause your best version can achieve almost anything. And that, requires only time, and preseverence.And to know a few simple rules.

I think each of us could tell something about relationships, from his/her own life experience, or from that of others.

To talk about relationships is easy, but whay is not easy, is to always understand why they work, or they don’t, and what it is to be done in order for them to work. And what is even more difficult than that, is to put into practice what we finally understood.

A really good relationship is a work of art, and this work of art is the purpose of all young couples which fall in love. All they need to understand, though, is that a work of art cannot be created with only a few brush strokes, or a few chisel blows. Sometimes, it may take a lifetime for this.

PIlde și povești spirituale

După cum spunea un înțelept, basmele sunt gândurile cele mai vechi ale omenirii. Și, aș putea adăuga, pildele și poveștile sunt la fel de vechi, și oferă răspunsuri ale sufletului nostru, ale Sinelui nostru, la întrebările și problemele noastre individuale sau colective. Vă ofer aici câteva dintre aceste răspunsuri simple,pentru orele dumneavoastră de visare și aplecare spre sine. Cartea este gratuită, și este postată doar pe site-ul meu, întrucât Amazon a depublicat-o, fiindcă limba română nu este setată pentru ebooks, și se pare că nu ar apărea în bune condiții tehnice.

Je pense que chacun d’entre nous pourrait dire quelque chose sur les relations – de sa propre experience, ou de celle des autres. C’est facile de parler des relations, mais ce que n’est pas facile, c’est de comprendre pourquoi elles marchent, ou pas, et que faut-il faire pour les faire marcher. Et qu’est-ce que c’est encore plus difficile que ça, c’est de mettre en pratique ce qu’on a compris – mais ça, c’est une toute autre histoire.

Une relation vraiment bonne c’est une oeuvre d’art, et cette oeuvre d’art représente le but que tous les jeunes coples amoreux se proposent. Ce dont ils ont besoin de comprendre, quand-même, c’est qu’une ouevre d’art ne peut pas être crée en quelques coups de pinceau, ou quelques coups de ciseaux. Parfois ça peut prendre toute une vie.

ACORDURI SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI

Mici poezii și poeme filosofice, sub forma unor răspunsuri în cuvinte la întrebări, de multe ori, fără cuvinte, pe care ni le adresăm uneori, în momente de singurătate. După cum spunea părintele Stăniloae: ”Fiecare om este o întrebare”. Și, am putea adăuga, fiecare om este uneori și un răspuns – pentru sine și pentru ceilalți. Cartea este gratuită, și se găsește doar pe site-ul meu.