După cum am promis în partea introductivă despre alimentația în cancer, este timpul să discutăm despre tema articolului de față, și anume, care alimente sunt de evitat, și respectiv, care sunt benefice pentru consum în cazul cancerului.
Dintre alimentele nerecomandate, primul, și cel mai important, este carnea roșie.
Consumul de carne roșie, și în special porc, predispune chiar și la oamenii sănătoși la multe riscuri, și nu doar la cancer: creșterea colesterolului, boli cardiovasculare,
hepatice, reumatismale, etc. Nu în mod inutil, chiar și Biblia interzice consumul de
carne roșie – carnea animalelor cu copita nedespicată, și care nu rumegă, dintre care face parte și porcul (Leviticul, A treia carte a lui Moise). Cercetările moderne au
confirmat acest adevăr biblic: carnea de porc este foarte greu digerabilă, și lasă în
organism produși toxici ai digestiei, care rămânând mult timp în intestin, crează
fermentație și inflamație intestinală, și în cazul expunerii intestinului la acești produși timp de ani de zile – chiar și cancer. Cu atât mai mult atunci când avem deja această boală, este bine să renunțăm la acest aliment, atât de nociv.
Dacă nu putem renunța total la carne, cel puțin să consumăm cât mai puțină, și în
special pește și carne albă. Peștele este un aliment benefic, aduce în organism acei
acizi omega trei și omega șase, care sunt uleiuri nesaturate cu rol protector asupra
inimii și vaselor sangvine, și care au un rol important și în creșterea imunității
organismului – adică, a apărării sale. În plus, conține fosfor și alte minerale, necesare pentru buna funcționare a creierului.
Desigur, și modul de preparare a alimentelor, și în special a cărnii, contează. Total
nerecomandate, fiind o sursă puternică de toxine, sunt prăjelile în ulei și afumăturile. Acest mod de pregătire a alimentelor generează toxine puternice, cum sunt aminele heterociclice și hidrocarburile policiclice, care sunt foarte greu de neutralizat de către organism, și pot afecta și ADN-ul, producând mutații care pot duce chiar și la cancer. Iar un organism deja slăbit de cancer, nu mai are forța necesară de a elimina aceste toxine, de aceea este bine să nu îi creem o muncă în plus, și să nu îl încărcăm și mai mult cu toxine.
Cantitatea de carne consumată, fie ea și albă, este și ea un factor care poate influența evoluția bolii. Cuiva obișnuit să mănânce carne în fiecare zi, nu îi putem recomanda să treacă dintr-o dată la post, dar îl putem sfătui, cel puțin, să nu mai mănânce carne la fiecare masă, ci doar o singură masă de carne pe zi, și aceea slabă sau pește. Și desigur, gătită la abur, sau fiartă, sau la cuptor cu foarte puțin ulei.
Încă o recomandare foarte utilă ar fi – desigur, în măsura posibilității fiecăruia – să existe o zi sau două pe săptămână de post alimentar de carne. Alegerea, de exemplu, a miercurilor și vinerilor recomandate și de către religia creștină ar fi foarte bună, întrucât oferă un interval bun pentru organism pentru ca acesta să își refacă potențialul de eliminare a toxinelor, dar și cîteva zile la rând în care organismul să nu se simtă restricționat. Un alt motiv pentru post este și acela că, însuși procesul de gătire a cărnii la temperaturi mari, chiar dacă nu este prin prăjire, eliberează în organism toxine, de aceea scutirea organismului de efortul de a le elimina, măcar două zile pe săptămână, ar fi un bine pe care i l-am face.
Desigur, nu spunem acum să facem excese, pentru că și în privința postului se pot
face excese. Totul depinde de fiecare în parte, de voința și putința fiecăruia.
Alte alimente nerecomandate, chiar și în cazul oamenilor sănătoși, și cu atât mai mult atunci când avem deja un cancer, sunt alimentele superprocesate, cu mulți
conservanți, în special E-uri alimentare, sau cu zaharuri de sinteză. Cu alte cuvinte,
tot ceea ce este conservat, sau gătit prin multe proceduri (ex. fiert, apoi prăjit), sau nu este proaspăt, sau dulciuri din comerț, inclusiv sucuri, etc.
În cazul mâncărurilor gătite, acestea ar trebui consumate în ziua în care au fost gătite, sau cel târziu, a doua zi. Și desigur, alimentele folosite să fie proaspete, cumpărate, eventual de la piață, de la țărani.
Alte exemple de alimente procesate și superprocesate sunt: cafeaua, nessul, laptele
praf, produsele din soia (șnițele, granule, alte forme).
Ce alte alimente ar mai fi de evitat – desigur, la modul relativ, după cum am mai spus la început – ar fi acele alimente care cauzează fermentație în exces, procesul
fermentației fiind asociat cu favorizarea cancerelor digestive. Nu se poate spune că
este o relație cauză-efect dovedită în majoritatea cazurilor, dar în cazul unui organism deja slăbit de cancer, după cum am mai spus, este bine să nu îi creem motive de a lupta pe mai multe planuri.
Printre aceste alimente care pot produce fermentație, sunt,
în primul rând, brânzeturile din comerț fermentate și afumate, și dulciurile concentrate (dulcețuri, creme, prăjituri cu mult zahăr). În cazul legumelor fermentative, toate indicațiile devin mai mult decât relative – devin personale – întrucât legumele, pe lângă faptul că unele pot produce fermentație, au totuși proprietăți extraordinar de benefice pentru sănătate, printre care cele antioxidante sunt de neînlocuit în lupta împotriva cancerului.
Și, dacă tot am vorbit despre antioxidanți, să spunem câteva cuvinte și despre ce
înseamnă aceștia, și care este rolul lor. Conform definiției, aceștia sunt produși
biochimici care au capacitatea de a inhiba acțiunea de eliberare în organism a unor
substanțe numite radicali liberi – substanțe care cauzează daune celulelor – sau chiar neutralizează acești radicali liberi. Aceștia din urmă sunt, de fapt, produși de
degradare toxici rezultați în urma metabolizării unor substanțe nocive, sau greu
digerabile pentru organism. Ca să dăm un exemplu, digestia cărnii produce mulți
radicali liberi, dar și tutunul, toxinele industriale, radiațiile ultraviolete, anumite
medicamente chimice.
Antioxidanții pot fi mai multe grupe de substanțe: vitamine, flavonoide, minerale, etc.Toate aceste grupe se găsesc, în cea mai mare cantitate, în legume și fructe, de aceea, în cazul unor pacienți cu cancer, dar și pur și simplu pentru prevenția lui, consumul de așa-zisă hrană vie: legume și fructe în stare naturală, sau sub formă de sucuri de legume și fructe, este absolut necesar pentru ameliorare, și chiar vindecare.
Și, întrucât am ajuns să vorbim despre alimente recomandate, ne oprim aici, urmând să dezvoltăm subiectul în articolul următor.