Credința, sau să crezi în tine și în ceea ce faci-dar să știi ce să faci(II)

După cum știm, nu suntem perfecți, pentru că am ales aceasta. Dar, putem cel puțin să ascultăm de legile Ființei perfecte – care sunt Legile morale. Și, care ar fi aceste Legi morale? Pentru a simplifica, și pentru a nu fi nevoiți să cercetăm doctrinele tuturor religiilor existente (deși, ar fi bine să ne interesăm măcar de cea a religiei în care ne-am născut), putem spune că principalele legi sunt: prima: să nu faci rău nimănui; și a doua: fă bine tuturor, oriunde, oricum și oricând poți. Sau, putem folosi principala poruncă a religiei creștine: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Întrucât, dacă iubim pe cineva, nu vom fi capabili să îi facem rău, și în mod sigur, vom dori să îi facem orice bine putem.

Sună așa de simplu, încât ne putem întreba de ce nu face toată lumea astfel. Secretul este acela că, pentru a face binele, uneori trebuie să renunțăm la egoismul sau comoditatea noastră. Să dăm doar un exemplu simplu: dacă zărim un anumail flămând la marginea drumului, simțim compasiune, și știm că ar fi normal să îi dăm ceva de mâncare. Dar, dacă suntem în drum spre alte activități mai interesante, ne putem spune nouă-înșine: ”Voi face aceasta altă dată!” Dar, altă dată animalul poate să nu mai fie acolo, sau micile bucăți de mâncare pe care i le-am fi dat în acel moment, ar fi putut face diferența dintre viața și moartea sa, sau a puilor săi.

La fel, dacă avem o mică sumă de bani rămasă după cheltuieli, și ne gândim să ne cumpărăm o înghețată sau o plăcintă, și deodată, vedem un cerșetor în drumul nostru, ego-ul ar putea spune: ”Da, știu că acest om este flămând, dar de fapt, el nu are dreptul să cerșească, e ilegal, și apoi, am tot dreptul la mica mea plăcere, pentru că am muncit ca un sclav toată ziua.” Această atitudine ar fi cu totul imorală, căci acest om ar căuta doar argumente pentru a-și justifica egoismul. Întrucât, dacă ne gândim puțin mai aprofundat la problema cerșitului, putem observa că societatea, în modul ei actual de structurare, efectiv nu are soluții pentru oamenii străzii. Căteva ONG-uri și biserici încearcă, ce-i drept, să aducă puțin sprijin și ușurare vieților lor. Dar societatea ca întreg nu are soluții pentru ei, întrucât societatea abia găsește mijloacele de a-i plăti pe cei care muncesc, pe șomeri și pe pensionari. Iată de ce societatea ca întreg, precum și fiecare dintre noi, oamenii care facem parte din ea, avem o mare datorie față de acești oameni, lăsați cu totul pe dinafară, și care nu au nici o șansă de a accede la drepturile firești ale unei ființe umane. Și ei sunt totuși ființe umane, parte dintr-o societate civilizată!

Și, dacă ne gândim mai profund de ce societatea nu are bani rămași pentru ei, putem vedea că există mari sume de bani pe care societatea îi alocă: armamentului, industriei tutunului, jocurilor video, cazinourilor, filmelor de toate categoriile – chiar și porno, sporturilor, cercetării spațiale. Altfel spus: această societate civilizată a ales să asigure întâi distracțiile și satisfacțiile minții și ale cunoașterii, și chiar și activități dăunătoare, dar a lăsat pe dinafară ființe umane, care nu au nici măcar necesarul zilnic. Deci, societatea ca întreg are același comportament față de săraci ca și acel individ care preferă să se bucure de plăcinta lui, decât să dea o mică sumă de bani unui om flămând. Sau, să plătească abonamentul la HBO, decât să contribuie lunar cu o mică sumă pentru un non-profit.

Dar, dacă facem aceste lucruri, atunci unde mai este bucuria noastră de a trăi? Ar putea întreba cineva. Noi nu putem trăi așa, să ne fie cu iertare!

Drept răspuns, veți fi surprinși cât de multă bucurie poate aduce sentimentul de a face un bine! Cât de multă bucurie și emoție doar zărind privirea plină de încredere, și dragostea unui animal de stradă pe care obișnuiești să îl hrănești! Sau bucuria din ochii unui copil al străzii căruia i-ai dat o plăcintă, în loc să o mănânci tu-însuți! E ușor de înțeles de ce filosoful Immanuel Kant, care era cunoscut drept un singuratic, și nu a avut niciodată o familie, spunea că ascultarea de legile morale îi dăruia cea mai mare bucurie: ”Ceea ce mă face fericit este cerul înstelat deasupra mea, și legea morală din mine.”

Deci, unii dintre noi ascultă de legile morale, alții, nu prea mult, iar alții, au ales chiar să nu creadă în Dumnezeu, întrucât le este mai ușor astfel, și în consecință, El nu ne poate ajuta până la capăt, de aceea funcționarea lumii nu este perfectă. Iată de ce există suferințe, și durere, și nedreptate. Iar El și îngerii Săi suferă o dată cu noi.

Dar, există totuși câteva mecanisme de ajutor în această lume, și unul dintre cele mai extraordinare este acela că legile sale îngăduie ca lumea să fie salvată, dacă fie și câțiva oameni dintr-o mulțime le urmează. ”Dacă vor fi numai zece oameni drepți într-o cetate, pentru acei zece drepți, nu voi distruge cetatea.” (Facerea 18.32) Dar, aceasta nu înseamnă că trebuie să ne bazăm doar pe acei câțiva oameni drepți dintre noi, și să nu facem noi-înșine efortul de a deveni cea mai bună versiune a noastră.

Deci, ceea ce am vrut să spun prin această lungă demonstrație, este că a avea credință nu înseamnă a aplica Legea atracției. Adevărata credință este ceea ce am spus la începutul acestei demonstrații: să crezi, înainte să vezi. Dar, știți de ce putem ajunge să credem astfel? Pentru că deja simțim în sufletele noastre că este posibil! Așa cum am spus în capitolul de dinainte: numai visele despre care simțim profund că sunt posibile, și ne aduc bucurie, merită urmate. Și acest sentiment ne împinge înainte chiar și în cele mai grele momente. Desigur, vor fi momente de îndoială și confuzie. Dar, dacă visul este cel potrivit pentru noi, credința va reveni o dată cu următorul răsărit.

De fapt, acest sentiment din sufletul nostru că un vis merită să fie urmat, și trebuie urmat, reprezintă răspunsul Universului, sau al Ființei supreme, la cererea noastră fără cuvinte. Întrucât, fiecare vis, sau fiecare dorință, reprezintă o cerere, sau o rugăciune fără cuvinte, pe care o adresăm Universului și Creatorului Său. Chiar dacă noi nu ne gândim la aceasta!

Desigur, acesta este doar primul pas, dar este unul foarte important. Întrucât, dacă avem acordul Stăpânului tuturor lucrurilor, atunci putem fi siguri că El a hotărât să ne ajute și de-a lungul drumului. Cu o condiție, desigur: ca și noi, de partea noastră, să facem tot ce ne stă în putere. Căci Lui îi plac oamenii care au înțeles că trebuie să își suflece mânecile atunci când au nevoie de ceva.

Trebuie totuși să fac o mică adăugire la afirmația de dinainte: că numai acele vise pe care le simțim că merită, și ne aduc bucurie, trebuie urmate. Știu că sunt oameni, majoritatea tineri la începutul drumului lor în viață, care nu știu cum să își aleagă scopul, întrucât nimic nu pare deosebit de atractiv pentru ei. De exemplu, atunci când este vorba de a alege o facultate! Dacă ei nu simt bucuria alegerii unei anumite cărări, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să aleagă una. În acest caz, ar fi mai bine să aleagă ceva, decât să stea pe margine, și desfășurarea pe mai departe a lucrurilor le va arăta dacă alegrea lor a fost cea potrivită. Ei ar putea avea surpriza plăcută să înceapă să le placă ceea ce fac, dar chiar dacă nu se întâmplă așa, atunci ei vor ști măcar ce nu le place. Desigur, aceasta nu ar fi o situație îmbucurătoare, și în cele mai multe cazuri, ar fi mai bine să încerce să le placă ceea ce fac, căci fiecare cărare are frumusețea sa. După cum spune Voltaire: ”Munca salvează omul de trei mari rele: plictiseala, viciul și sărăcia.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s