Credința, sau să crezi în tine și în ceea ce faci – dar la modul înțelept (I)

Să crezi în tine înseamnă să descoperi ceea ce poți face, dar nu știai că poți, pentru că nu ai încercat niciodată. Numește acest lucru credință, sau optimism, sau gândire pozitivă – fiecare dintre aceste nume exprimă același lucru, pentru categorii diferite de oameni. Dacă ești religios, atunci știi despre ce este vorba. Dar, mai știi și că nu este vorba despre o credință teoretică, care se sprijină doar pe argumente rezonabile din propria ta experiență, sau a altora. Acest fel de credință care spune să crezi doar după ce vezi, este de fapt un fel de demonstrație matematică, ce ține de rațiune. Dar, adevărata credință spune ”să crezi înainte să vezi”, sau ”să crezi, și credința ta va face lucrurile să se manifeste”. Știu că sună nebunește pentru oamenii raționali, dar lucrul cel mai incredibil și minunat este că, numai acest gen de credință poate face diferența. După cum regina Isabella de Castilia i-a spus lui Cristofor Columb înainte de a pleca spre Lumea Nouă: ”Iar dacă acest pământ nu există, Dumnezeu îl va crea pentru tine, pentru a-ți răsplăti îndrăzneala”.

De fapt, ce este optimismul însuși decât o credință în bine, fără suport teoretic? Și, chiar și oamenii raționali pot fi optimiști. Un argument practic este acela că, a fi optimist și a avea emoții pozitive, este în sine o terapie și un mijloc de a ne îmbunătăți viețile, întrucât evită consumul de energie. Este cunoscut în medicină și psihologie faptul că, emoțiile și gândurile negative provoacă o pierdere de energie, și slăbesc chiar și sistemul imunitar. Din contră, optimismul și gândirea pozitivă permit întărirea energiei personale. Deci, aveți încredere în voi-înșivă și în țelul vostru, sau fiți optimiști – după cum alegeți!

Totuși, trebuie să clarificăm un lucru: credința nu înseamnă doar aplicarea acelei faimoase Legi a atracției, despre care atât de mult auzim vorbindu-se. Putem spune că Legea atracției este inclusă în credință, dar este doar o parte a acesteea. Întrucât, adevărata credință nu înseamnă încăpățânarea de a atrage cu orice preț ceea ce avem nevoie. Acest fel de atracție ar ține mai mult de magie. Și credeți că ar fi corect să folosim magia pentru a atrage ceea ce avem nevoie, fără să ținem cont de consecințele asupra restului lumii?

Ca să dăm un exemplu: să presupunem că o persoană ar dori să devină director, sau președinte, și s-ar concentra asupra acestui scop, și în fiecare moment, el ar încerca să atragă această realizare în viața sa. Dar un altul, și un altul, și un altul… ar avea același țel, și deasemenea s-ar concentra asupra acestuia! Într-un final, dacă legea atracției ar fi cu adevărat un mecanism magic, atunci ei și-ar atinge scopul cu toții. Aceasta însemnând că lumea s-ar umple de directori și președinți, și foarte puțini oameni ar mai rămâne pentru muncile obișnuite.

Desigur, unii ar putea spune că acest lucru nu se întâmplă de obicei întrucât nu toți cei care visează să devină președinți au și calitățile necesare. Dar, se poate să nu fie aceasta situația, și acei oameni chiar să aibă calitățile necesare. Și totuși, foarte puțin reușesc, și de obicei, nu aceia la care ne-am fi gândit de la început. Mister? Nu, întrucât poate exista o explicație mai simplă. O explicație mai simplă care poate răspunde tuturor îndoielilor, și este de fapt, singura care poate răspunde tuturor îndoielilor. Și această explicație este aceea că Universul nu este, de fapt, o sală imensă plină de tot felul de mecanisme și mașinării care acționează prin ele-însele, și pentru ele-însele. De fapt, chiar dacă aceste mecanisme există, iar funcționarea lor este impecabilă, trebuie să existe în mod normal un operator care să le asigure mentenanța, și să adapteze funcționarea acestora în funcție de factorii imprevizibili. Este doar concluzia cea mai logică. Toți marii oameni de știință, din toate timpurile, au fost de acord în privința perfecțiunii universului și a legilor sale. Și, cum ar putea exista această perfecțiune prin sine-însăși – adică, un mecanism perfect, care niciodată nu dă greș, un perpetuum mobile, fără un mecanic? Însuși Albert Einstein spune că perfecțiunea universului indică faptul că există un Creator.

Întocându-ne la exemplul cu președinții și legea atracției, putem spune că există Cineva, O Ființă Supremă, care moderează toate cererile noastre, și nu permite legii atracției să funcționeze ca un mecanism de sine-stătător. Și aceasta este cu adevărat înțelepciune! Întrucât până și cele mai simple minți pot înțelege că îndeplinirea tuturor dorințelor, ale tuturor oamenilor de pe pământ, ar aduce doar un dezastru. Chiar și îndeplinirea tuturor viselor unei singure persoane i-ar putea aduce nefericire, căci nu toate visele sunt înțelepte și potrivite pentru el/ea. În legătură cu aceasta, nu știu dacă ați văzut filmul ”Absolut orice” (Absolutely Anything) de Terry Jones – care este, în opinia mea, o capodoperă! O excelentă comedie, dar în aceași timp, o privire profundă asupra condiției umane. Nu știu cum un film poate fi ambele lucruri, dar acesta chiar este!

Știu ce contraargumente ar putea fi aduse demonstrației mele de către oamenii super-raționali – sau cel puțin, unele dintre ele. În primul rând, unii ar spune că ar putea exista și alte explicații raționale pentru faptul că nu toți oamenii care visează să ajungă președinți ajung la realizare. De exemplu, ei ar putea folosi argumentul filosofic al necesității naturale – care este de fapt, complexul de condiții firești care ar putea influența cursul vieții cuiva. Da, ar putea exista condiții nefericite, dure, sau pur și simplu normale, care i-ar putea împiedica pe acei oameni să își atingă scopul. Dar, lucrurile nu sunt atât de simple! Întrucât, cine poate spune dacă aceste așa-zise condiții firești nu sunt de fapt regizate de o Ființă Supremă, care știe că acele persoane nu sunt potrivite să ajungă în poziția la care aspiră? De fapt, o dată ce acceptăm ipoteza unui Creator și Mecanic al universului, totul devine logic, și înțelegem că e posibil să nici nu existe, de fapt, necesitate ”naturală”. Întrucât, dacă universul este un imens mecanism, și lumea noastră face parte din el, concluzia logică este că lumeanoastră și fiecare dintre componentele ei, sunt supuse unor anumite reguli universale de funcționare. Deci, nu mai rămâne loc pentru ”întâmplare” și necesitate.

Totuși, această teorie are o mică ”lacună”, așa cum pot remarca, desigur, cunoscătorii de teologie. Și această lacună se referă la locul liberului-arbitru în această schemă. Dar, lacuna este doar aparentă, întrucât tocmai liberul-arbitru al unor ființe umane imperfecte explică starea de lucruri a lumii actuale. Dacă totul în lume ar fi fost supus regulilor de funcționare perfecte ale unui mecanism perfect, atunci lumea noastră ar fi fost ideală. Dar aceasta ar fi implicat ca și ființele umane însele, care sunt parte din acest mecanism, să fi fost perfecte, și să fi urmat întotdeauna aceste reguli perfecte. Totuși, se știe că oamenii sunt departe de perfecțiune, dar Dumnezeu le-a dat, în schimb, liberul-arbitru, pentru alege dacă doresc, sau nu, să devină perfecți. O Ființă Perfectă nu și-a folosit propria perfecțiune pentru a ne determina să acceptăm perfecțiunea drept condiție de pornire, ci și-a asumat riscul de a ne dărui libertatea de alegere. Adevărata dragoste îi lasă liberi pe cei iubiți.

Și, întrucât noi nu suntem perfecți, și alegerile noastre sunt departe de a fi perfecte (Umberto Ecco spune că ”libertatea este osânda mândriei noastre” – referindu-se la mândria complexei noastre gândiri abstracte), El a luat asupră-și misiunea de a ne îndrepta greșelile. Dar, acest lucru este supus unei condiții. Și această condiție este: să ascultăm de legile Sale perfecte. El ne-a pus această condiție în primul rând pentru că aceste legi sunt perfecte, și apoi, pentru că El-însuși ascultă de propriile Sale legi perfecte – altfel, nu ar mai fi perfect. Directorul unei întreprinderi, sau președintele unei țări, trebuie să fie primul care să asculte de legile comunității. Iar dacă unul dintre angajații, sau cetățenii săi, încalcă legile comunității, el nu îl poate ajuta prea mult, întrucât este supus el-însuși acestor legi.

Deci, dacă vrem să fim ajutați, sau ca El să ne netezească drumul în viață, trebuie în mod necesar să ascultăm de legile Sale – căci altfel, El nu ne poate ajuta prea mult, chiar dacă ne iubește. Așadar, liberii-cugetători nu sunt atât de liberi pe cât cred, întrucât dacă ei au ales să nu Îl recunoască pe El și legile sale, atunci, în mod indirect, ei au refuzat protecția Sa, și atunci au intrat sub incidența legii cauză-efect – care poate fi necruțătoare. Desigur, ar mai fi multe de spus despre raportul dintre liberul-arbitru și ascultarea de legile divine, dar discuțiile teologice detaliate nu constituie obiectul acestui articol. Ceea ce este important de știut în practică este că, pentru acei care încalcă legile Sale, dar regretă cu adevărat mai apoi, există iertare și răscumpărare – și aceasta este tot una dintre legile Sale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s