Deși pare a nu se încadra în contextul blogului, propun această temă, întrucât are o mare importanță pentru educarea, și uneori autoeducarea, tinerelor generații. Aceasta în măsura în care, vrând-nevrând, televizorul, cinematograful, internetul și toate mijloacele media accesibile actual tinerilor, constituie, dincolo de scopul relaxant sau informativ, și un mijloc educațional, și nu intotdeauna benefic. Un mijloc educațional, uneori mai acceptat și mai integrat în viața lor decât mijloacele clasice – familie, școală, societate! (”Tu nu știi nimic, tu ești invechit/ă, eu am citit pe net.”)
Desigur, nu sunt adepta ținerii la distanță a tinerilor de noile informații, ba chiar dimpotrivă, aș putea spune! Ei trebuie să se formeze, să învețe a distinge adevărul de fals, valoarea de nonvaloare. Doar că, uneori, acest proces de formare poate fi foarte lung, și incărcat de confuzii. Și mai ales atunci când acești tineri aleg calea ”arderii punților”, și refuză tot ceea ce vechile generații le-ar putea oferi bun, în dorința de a-și descoperi ei-inșiși calea și adevărurile proprii. Marele pericol în acest caz, și uneori inevitabil, aș zice, este ca ei să descopere cu tărie, prin propria lor practică, doar un singur adevăr/adevăruri, și să refuze cu obstinație orice alte adevăruri le-ar prezenta ceilalți, care au trăit alte experiente, și care chiar le-ar putea fi de folos la un moment dat. În această situație, deși se spune că tinerețea este vârsta deschiderii, și a toleranței față de toate valorile, de fapt pare să devină o vârstă a închiderii și lipsei de flexibilitate – aceasta din urmă căpătându-se doar cu anii, cu experiențele, și cu aflarea înțelepciunii. Însă, după cum spuneam, aceasta poate fi doar o percepție subiectivă, în realitate etapa negării fiind necesară formării lor – și însemnând de fapt că ei își însușesc fiecare adevăr cu atâta tărie, de parcă ar fi singurul – și doar vârsta și experiențele vieții să îi aducă cu încetul la a le afla pe toate cele necesare lor. Și desigur, aici un rol hotărâtor îl au rugăciunile părinților și ale celor apropiați, întrucât fără har, acest proces este lung si dificil! Și, la fel de important este, ca părinții și educatorii să aibă atâta răbdare și smerenie, încât să aștepte până ce tinerii ajung ei-înșiși la acea flexibilitate și toleranță, și să nu insiste prea mult cu propriile lor adevăruri, riscând să provoace reacția inversă, de totală respingere – afară, desigur, de cazuri de necesitate și evidență. Tocmai de aceea, a fi părinte nu este atât de ușor, dar devine mai ușor cu ajutorul rugăciunii.
Închei această lungă paranteză, și mă întorc la tema noastră – a filmelor horror. Și aici includ toate filmele cu și despre psihopați criminali, gen ”Zodiac” sau ”Tăcerea mieilor”. Nu spun că ar trebui să băgăm capul în nisip, și să ne prefacem că aceste filme, și respectiv, eventualele cazuri reale care au stat la baza scenariilor, nu există! Dimpotrivă, în mod relativ am putea spune că, fiecare om ar trebui sa aibă o minimă cunoaștere a acestor tipologii umane, pentru a ști, eventual, să se ferească în viața reală, și mai ales, să învețe să îi compătimească. Dar, pe de altă parte, această recunoaștere nu este atât de simplă, pentru că mulți psihopați nu se comportă ”ciudat” sau ”psihopatologic” în viața de zi cu zi! Dimpotrivă, ei pot fi chiar inteligenți și șarmanți, încât chiar și psihologii și psihiatrii au uneori probleme în a-i identifica.
Și atunci, folosul vizionării acestor filme de către publicul larg, și mai ales de către tineri, este minim! Dimpotrivă, acestia ar putea dezvolta frici si angoase iraționale legate de eventuala întâlnire cu un psihopat, care poate nu s-ar produce niciodată. Și, chiar dacă s-ar produce, există mari șanse ca această întâlnire să nu aibă urmări – cu condiția ca tinerii să urmeze simplele reguli ale unei vieți morale și normale: nu întâlniri cu necunoscuți, nu urcat in mașina lor, etc.
Sau, dimpotrivă, există și situația în care, în urma vizionării repetate a unor filme horror, sensibilitatea și simțul compasiunii să se altereze prin obișnuință, iar anormalitatea, oroarea comportamentală, să ajungă să fie privite drept fapte al vieții ca oricare altele (confuzia anormalității cu diversitatea). Și acest lucru este nefericit și dăunător pentru umanitatea ființei, și împotriva moralei creștine – ca și în cazul vizionării repetate a filmelor porno. În ambele situații, nu numai subiectul filmului ar fi cauza degradării psihologice – pentru că, la urma-urmei, orice lucru poate fi un motiv de învățare – dar persistența în a viziona un anumit gen de film, cu alterarea sensibilității și a emotivității firești, si în cele din urmă, crearea de dependență, aceasta constituie răul!
Întrucât, ce altceva este dependența, decât o obișnuință împinsă dincolo de firesc, de necesar, uneori pornindu-se doar de la comoditate, dorința de imitare a celorlalți sau de a ieși din rând, și lipsa altor activități mai utile ? Și, nu știu dacă s-a observat că, în genere, dependențele se crează doar în legătură cu activități interzise, care încalcă ascultarea firească de norme, și pot deveni nocive. Drept contraexemplu, nu putem spune că un călugăr devine dependent de rugăciune, pentru că el stă sub ascultare, iar în acest caz, obișnuința conduce spre binele ființei. Și la fel se petrece cu toate activitățile obișnuite ale vieții omului, care aduc folos – inclusiv automatismele de la locul de muncă. Dimpotrivă, atunci când se încalcă ascultarea firească de reguli – fie și de cele ale sănătății – și se crează obișnuințe nocive, mai târziu apare dependența: alcoolismul, fumatul, drogurile, etc. Un creștin ar putea spune și că, în acest caz, în urma încălcării ascultării, deci a unei legi divine, Dumnezeu nu le poate da acestora suficient har pentru a lupta împotriva dependenței. (Desigur, există și aici o soluție: să lupte și alții împreună cu ei, să îi susțină).
Și, în cazul unor tineri curioși, neobișnuți cu ascultarea, și neobișnuiți să își disciplineze dorințele (și insăsi dorința de a viziona filme), cum s-ar putea opri ei la timp, pentru ca vizionarea să rămână doar o experienta a invățării, și să nu devină o dependență?
Iată, aceasta este nocivitatea filmelor horror și a celor pornografice, așa cum o vede un adult, care a trecut și el cândva prin aproape toate experiențele tinereții! Desigur, în cazuri selecționate – pentru preoți, polițiști, psihologi, studenți la psihologie și medicină, medici de toate specialitățile, și mai ales psihiatri – aceste filme pot fi de un real folos, ca și in cazul studierii unor cazuri reale. Și, aș putea adăuga că, dincolo de aceste categorii, folosul se reduce simțitor. Nu zic că nu am vazut și eu filme de acest gen în tinerețea mea, din curiozitate, și pentru măiestria prezentării psihologice! Faptul că sunt medic nu mă disculpă, întrucât atunci nu le-am văzut din acest punct de vedere.
Dar acum, dupa experiența vieții, pot spune că, a vedea un film sau a citi o carte doar pentru a ne satisface o curiozitate, nu este un lucru grozav. Timpul și energia noastră sunt atât de prețioase, și ar trebui să le prețuim la maximum!
Sper să nu luați aceste păreri în nume de rău, desigur că fiecare are propriile sale percepții! Doar să fie de folos, pe cât se poate. Numai bine tuturor!
Pentru binele cetății 